1. Amaryllis
2. Anemone
3. Anthurium
4. Bujor
5. Cactus
6. Cale
7. Camelii
8. Crini
9. Crizanteme
10. Cyclamen
11. Dendrobium
12. Floarea-soarelui
13. Frezii
14. Gardenia
15. Garoafa
16. Gerbera
17. Gladiola
18. Iris
19. Lalele
20. Lavanda
21. Liliac
22. Margareta
23. Muscata
24. Narcise
25. Orhidee
26. Trandafiri
27. Zambile

Amaryllis (Crinul rosu) – Amaryllis este o planta cu bulbi mari, rotunzi, cu mai multe invelisuri din care pornesc frunzele care sunt lungi, ascutite,groase ,de culoarea verde. Tulpina florara la Amaryllis este o tija lunga, goala pe dinauntru, care va sustine in varf o floare formata din 3-5 cupe florale de culoare rosu-roz. Crinul rosu necesita udare moderata, multa lumina, dar ferita de razele directe ale soarelui, o temperatura moderata in jur de 20 grade C., pulverizarea apei pe frunze si fertilizare cu ingrasaminte. Amaryllis infloreste primavara-vara. Dupa perioada de vegetatie (ianuarie – august), se rareste udarea si se micsoreaza cantitatea de apa , pentru ca planta sa intre in perioada de repaus de 2-3 luni (sfarsitul toamnei, inceputul iernii), cand se stopeaza udatul si temperatura camerei trebuie sa fie mai scazuta-10-12 grade C. In perioada de repaus frunzele, se usuca si cad, iar daca nu, se rup cu grija pentru a nu se afecta bulbul. Bulbii de Amaryllis raman in ghivece, si se pun intr-un loc intunecos si uscat si se sisteaza udatul. Dupa repaus, ghivecele se pun intr-un spatiu luminos (la fereastra) si calduros 17-20 grade C.,(sau bulbii ii transplantam in pamant proaspat). Plantele pornesc singure in vegetatie, dar nu se reia udarea pana cand nu apare tija florala (bobocul), marind treptat cantitatea de apa. Cand apare floarea, Amaryllis se va uda cu mai multa apa. La Amaryllis, substratul trebuie sa fie amestec de mranita, pamant de frunze, pamant de gradina si nisip. Dupa inflorire, se poate schimba pamantul astfel: se scoate bulbul din ghiveci, se indeparteaza radacinile moi sau putrede, se replanteaza intr-un ghiveci nu prea mare (cu doar 3-5 cm mai mare in diametru decat bulbul). Amaryllis se inmulteste prin separarea bulbilor si chiar divizarea celor mari, la perioade de 3-4 ani odata cu transplantarea.

Anemone – Anemona este o planta de o frumusete aparte; face parte din familia Ranculacee si este originara din regiunile montane din jurul Marii Meditenane. Cultivare:
Anemona are nevoie de sol reavan, bogat in humus si bine drenat. Fiind o planta sensibila la excesul de umezeala si la temperaturile scazute, anemona se dezvolta bine daca este expusa la soare; in aceasta situatie, este favorizat si coloritul florilor. Inmultire: Tuberculii de anemona se planteaza toamna sau primavara devreme, in februarie-martie. Tuberculii se pun la inmuiat cu o zi inainte de plantare; se planteaza la 5-10 cm adancime, la o distanta de 10 cm unul de altul si 30 cm intre randuri. Pentru obtinerea tuberculilor se procedeaza astfel: se seamana semintele in ladite sau rasadnite cu pamant afanat, la sfarsitul verii. Rasadurile tinere de anemona se planteaza apoi pe brazde in primavara urmatoare. Se uda regulat, se se foloseste ingrasamant; o mare atentie trebuuie acordata inlaturarii buruienilor, care pot sufoca planta. In iulie anemona intra in repaus si frunzele se usuca; este momentul in care tuberculii trebuie scosi din pamant si depozitati intr-o incapere uscata si racoroasa. Boli si daunatori: Frecvent la anemone apar patarea frunzelor si fainarea. Patarea frunzelor apare la pe fata inferioara a frunzelor si boala evolueaza foarte repede la temperaturi peste 9 grade Celsius. Combaterea se face prin dezinfectarea solului inainte de plantare si prin tratarea plantelor cu substante fungicide. Fainarea apare pe frunze, pe tije si pe flori. Se recomanda pulverizari cu sulf, preventiv. Specii:
Anemone coronaria – are o rozeta de frunze petiolate de culoare verde intens si tulpinile florale au in varf o floare mare de culoare rosie, albastru, roz sau alb si cu multe stamine.

Planta ANTHURIUM este decorativa prin florile sale delicate, protejate de o frunza modificata numita spata, carnoasa si colorata, in functie de specie, in alb, roz , portocaliu sau rosu.Anthurium andreanum Anthurium andreanum – floarea flamingo Planta se cultiva, in tarile ei de origine, pentru florile taiate pe care le putem intalni si in florariile noastre. Ea poate fi crescuta si in ghiveci, fiind o planta perena care, in conditii propice, va inflori foarte des. Daca ati cumparat un ghiveci cu Anthurium, primul lucru de care trebuie sa tineti cont este lumina. Planta are nevoie de lumina pentru a dezvolta tijele florale, dar tineti cont ca soarele direct nu ii face bine. In mediul sau natural, Anthurium creste la adapostul copacilor. In zilele foarte insorite de vara puteti rezolva acest neajuns asezand ghiveciul in spatele unei perdele de culoare deschisa, sau pe pervazul unei ferestre orientate spre est sau spre nord. Nu lasati copiii sa se joace cu aceasta planta! Contine substante toxice care pot provoca iritatii! Anthuriumului ii place mult caldura… …in nici un caz ea nu trebuie sa scada sub 15 grade Celsius. Temperatura ideala pentru anthurium este de 25 de grade Celsius, in conditii de umiditate ridicata. Umiditatea se obtine usor, pulverizand periodic planta cu apa. Udati des in perioada verii, lasand suprafata solului sa se usuce putin intre doua udari. In niciun caz apa nu trebuie sa balteasca in ghiveci, frunzele se vor ingalbeni si radacinile vor incepe rapid sa putrezeasca. Iarna udarile se raresc, iar planta va intra intr-o perioada de semi-repaus. Daca aveti posibilitatea, folositi apa de ploaie colectata in vase largi; apa de la robinet contine carbonati de calciu si magneziu, care schimba aciditatea solului. Sfat: Atentie in privinta pamantului din ghiveci! Anthurium se va replanta obligatoriu o data la doi-trei ani, intr-un sol acid, format dintr-un amestec de pamant de padure si turba. Nu plantati Anthuriumul in pamantul de flori obisnuit, pe care il gasiti in florarii. Excesul de umiditate din sol creeaza un mediu propice pentru dezvoltarea unor ciuperci precum Fusarium, Rhizoctonia sau Phytophtora. Ghiveciul trebuie sa fie bine drenat si ar fi bine sa renuntati la clasica tavita de sub vas. Ca regula generala, tineti minte ca este de preferat sa udati mai des, dar in cantitati mici.

Bujor (Peonia officnalis) – Bujorul sau regele gradinii semnifica rusine, timiditate si sfiala. In mitologia greaca, bujorul, , isi trage numele de la doctorul Paeon, de unde si denumirea stiintifica Paeonia.. Paeon i-a ajuta pe unii zei atunci cand aveau nevoie si, evident, a atras dusmania altora; el a putut fi salvat de la moarte numai transformat intr-o floare… aceasi floare pe care a folosit-o pentru a-i vindeca pe zei. Bujorul a fost mereu legat de superstitii. Inainte ca Paeon sa ii salveze pe Pluto si Marte cu ajutorul radacinii de bujor in timpul razboiului troian, existau legende care povesteau de puterile florii. Se spunea ca exista niste forte puternice care stralucesc in noptile cu luna plina, chiar, semintele unor de bujori emit o lumina palida in intuneric. Pentru a fi folosite ca remediu, radacinile de bujor trebuiau recoltate noaptea. Plinius da prima descriere detaliata a bujorului si a semintelor sale, in jurul anului 77 d.Ch. Se zicea ca planta (parti din ea, de fapt) poate trata in jur de douazeci de boli. Mai tarziu, Dioscoride scrie un tratat despre ierburile folosite in medicina si printre ele include si bujorul, iar povetele sale au fost aplicate cu sfintenie pana in Evul Mediu. Denumirea chinezeasca pentru bujor este “sho yo”, in traducere “cel mai frumos”, mai mult, cea de-a patra luna din calendarul chinezesc este numita “luna bujorului”.

Cactusul – In primul rand, toti cactusii sunt plante suculente, adica stocheaza lichidele in trunchi, pentru a supravietui unor conditii de mediu aproape lipsite de apa. Denumirea de plante “suculente” vine din latina: succus – suculent, cu seva; lentos – frunza, dezvoltare. In lumea plantelor si a florilor, cactusul poate fi considerat ratusca cea urata. Aceste plante unice vin in sute de forme elaborate, dimensiuni si culori, lucru care a starnit pasiuni si o intreaga moda intre colectionarii de plante deosebite. Cactusul este o planta diferita de altele prin modul in care se dezvolta, traieste si supravietuieste. Plantele sunt raspandite in multe zone ale lumii, deserturile din Mexic si Statele Unite fiind o casa pentru numeroase specii de cactusi. Majoritatea prefera un mediu arid, dar exista cateva care traiesc in padurile tropicale din America Centrala si de Sud, precum si in California. Majoritatea cactusilor au spini – acestia sunt unul din rezultatele majore ale adaptarii la mediu; spinii sunt de fapt frunze reduse la dimensiuni minime, care cresc, la cactusi, din structuri numite areole (cactusii sunt singurele plante care au areole). De cele mai multe ori, cactusii au forma de lumanare sau butoi. Forma, culorile trunchiului si ale florilor precum si modul de dezvoltare sunt cele care atrag privirile si interesul colectionarilor. Cactusii aduc un plus de viata intr-o camera sau gradina, dau un aer exotic. Cel mai potrivit este sa expuneti cactusii in grupuri formate din specii diferite; in acest caz, echilibrul este esential. Un alt mod este sa expuneti cate un cactus bine ingrijit, intr-un loc in care sa fie usor observabil. Speciile cu spini lungi, stralucitor colorati sunt cei mai potriviti pentru asta. Cactusul Craciunului sau Craciunita, asa cum i se zice popular, au avantajul ca pot fi fortati sa infloreasca intr-o anumita perioada; acest lucru este foarte important, mai ales daca se doresc flori de craciunita pentru o ocazie speciala sau sarbatoare.

Vom continua…